Acces gratuit pentru studenții facultăților cu profil alimentar la INGREDIENTS SHOW 2020

Acces gratuit pentru studenții facultăților cu profil alimentar la INGREDIENTS SHOW 2020

Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României susține excelența în cercetarea alimentară, printr-un parteneriat științific, în cadrul INGREDIENTS SHOW 2020. Ediția din acest an se va desfășura online, în perioada 5-9 octombrie 2020.

În calitate de partener științific, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României va susține participarea gratuită a studenților din cadrul facultăților cu profil alimentar din întreaga țară.

Tema ediției din acest an este: “Știința ingredientelor. De la inovare și planificare, la adaptare și alegere”.

În cadrul expo-conferinței INGREDIENTS SHOW 2020, consultanții Senatului Științific vor vorbi despre ingredientele inovatoare adaptate dietelor nutrigenice și despre descoperiri recente din domeniul cercetării știintifice medicale.

INGREDIENTS SHOW 2020 combină analiza tendințelor, inovarea și formarea științifică cu facilitarea conexiunilor dintre furnizorii de ingrediente și producătorii de alimente și suplimente alimentare. La cea de-a 4-a ediție a expo-conferinței sunt așteptați să participe peste 300 de specialiști din industria alimentară.

Materii prime alternative, ingrediente inovatoare, tehnologii, alimente funcționale precum și modul în care acestea influențează industria alimentară sunt temele unor sesiuni științifice susținute de cei peste 40 de speakeri cu expertiză internațională. Fiecare zi a evenimentului este dedicată unei ramuri a industriei alimentare.

Cercetarea alimentară reprezintă o zonă activă de interes pentru Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României deoarece răspunde, într-un mod firesc, unor nevoi umane fundamentale și are un impact major asupra societății și creșterea calității vieții”, a declarat Lăcrămioara Frăsineanu, Manager de Proiect, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu.

INGREDIENTS SHOW este organizat de RO.aliment, în parteneriat cu IBA București, APRIL, ARC, ROMALIMENTA, ASMP, ROMPAN, APAR, FNDA, ANNS.

error: Content is protected !!