Earlscliffe Scholarship Competition, editia 2020

Earlscliffe Scholarship Competition, editia 2020

Earlscliffe Scholarship Competition este un concurs de burse organizat de Mirunette Education și Earlscliffe College pentru elevii de clasa a 9-a și a 10-a ce își doresc să își continue studiile liceale în străinătate. Participanții au șansa să câștige o bursă de 50% la unul din cele mai râvnite colegii private din Marea Britanie.

Anual, Earlscliffe College oferă cel puțin trei burse de studiu pentru cei mai bine pregătiți candidați români. Locul I primește o bursă de minim 50% din valoarea taxelor anuale percepute de colegiu ce acoperă atât partea școlară cât și cazarea și mesele zilnice. Celelalte burse oferite vor avea valori cuprinse între 20% și 50%.

Toți cei interesați se pot înscrie pe site-ul Mirunette Education până la data limită de 4 martie 2020. Etapa doi va consta într-un examen scris la limba engleză și matematică ce se va desfășura la sediul Mirunette din București. Elevii care reușesc să treacă de proba scrisă vor fi invitați să susțină un interviu cu reprezentanții colegiului Earlscliffe. Dacă te vei numara printre caștigători și vei accepta bursa oferită în cadrul concursului, vei începe studiile la colegiu în septembrie 2020. În urma edițiilor precedente ale concursului, în prezent la Earlscliffe College studiază 7 elevi români. Vezi aici feedback-ul lor excelent.

Acest concurs reprezintă un proces extrem de competitiv însă cei care vor reuși să ajungă la interviu vor avea șansa să primească o bursă care le va schimba viața. Elevii români sunt extrem de apreciați atât de școlile cât și de liceele din străinătate, iar a avea șansa să îți termini studiile liceale la unul din cele mai prestigioase colegii din Marea Britanie înseamnă să îți propulsezi cariera spre succes. Absolvenții acestui colegiu sunt an de an admiși la universități de top precum Oxford, Cambridge, Stanford sau Bocconi”, spune Daniela Pavoni, CEO Mirunette Education.

Colegiul Earlscliffe se situează pe locul 38 din peste 4.300 școli de stat și private din Anglia care predau programa A-levels, potrivit unui clasament realizat de publicația The Telegraph. Taxa de studiu la Earlscliffe Colege este în valoare de 37.725 GBP/an (valabil pentru anul școlar 2020-2021). Taxa include școlarizarea, cazarea în campusul colegiului și mesele zilnice. Elevii vor obține la finalul anilor de studiu certificarea internațională A-Levels (echivalentul britanic al Diplomei de Bacalaureat).

Din 2004 Mirunette Education oferă programe și tabere internaționale în Europa, Canada și SUA ce au ca scop promovarea gândirii creative, depășirea barierelor de exprimare într-o limbă străină și oferirea unui cadru prielnic pentru dezvoltarea personală a tuturor participanților. Compania reprezintă cu succes în România instituții prestigioase de învățământ din întreaga lume ce oferă garanția calității dar și relaxarea părinților care aleg să își trimită copiii în astfel de programe internaționale.

În paralel, Mirunette Education oferă servicii de consiliere educațională pentru admiterea la școli, licee și universități de top din străinătate.

Compania se adresează copiilor cu vârste începând de la 7 ani, elevilor de liceu, dar și studenților ce doresc să își îmbunătățească cunoștiințele de limbi străine, să trăiască o experiență internațională și să se pregătească pentru o lume multiculturală. În același timp Mirunette Education se adresează parinților dispuși să investească în educația copiilor lor, profesorilor ce doresc să își diversifice pregătirea pentru a deveni dascăli inspiraționali și adulților dornici să își îmbunătățească exprimarea într-o limbă străină.

Mai multe informații despre Mirunette Education și serviciile oferite găsiți la https://www.mirunette.ro/ sau pe pagina de Facebook/Instagram Mirunette Education.

Comentarii

Wordpress (0)
Disqus ( )
error: Content is protected !!