Peste 400 de profesori participă la Conferința Fischer International

Mâine, vineri 31 august, începe cea de-a 11-a ediție a Conferinței Anuale Fischer International, dedicată profesorilor de limba engleză și altor profesioniști din domeniul ELT (English Language Teaching). Aceasta va avea loc în perioada 31 august – 1 septembrie, la RIN GRAND HOTEL din București.

Conferința Anuală Fischer International este organizată în parteneriat educațional cu Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României și a devenit un eveniment emblematic pentru comunitatea ELT din România.

La eveniment participă peste 400 de profesori de limba engleză din România, dar și nume celebre din galeria speakerilor internaționali și locali, autori de cărți pentru învățarea limbii engleze, producători de materiale didactice, reprezentanți ai editurilor de profil. De unsprezece ani, evenimentele marca Fischer International se desfășoară în parteneriat cu universități de top și cu centre de formare a cadrelor didactice de prestigiu din întreaga lume.

Vor fi prezentate cele mai importante tendințe și noutăți din domeniul educației și al limbii engleze. Participanții vor avea prilejul să interacționeze, să socializeze, să facă schimb de experiență și să își îmbogățească bagajul informațional.

Fischer International susține formarea continuă a profesorilor și specialiștilor ELT și se dedică în totalitate celor implicați în predarea și învățarea limbii engleze, punând la dispoziția acestora cea mai mare varietate de materiale didactice.

În acest an, Editura Fischer Internațional celebrează 10 ani de parteneriat cu Cambridge University Press, Editura Universității Cambridge, cea mai veche editură academică și educațională din lume. Pentru a marca acest moment, la Conferința Anuală este prezent și Duncan Christelow, Head of Sales, ELT, Central and Eastern Europe, Cambridge University Press.

Este un parteneriat puternic și o colaborare frumoasă, care durează de 10 ani. România este una dintre țările care s-au adaptat foarte bine și foarte repede la noile tehnologii în programele Cambridge de învățare a limbii engleze. Nu este de mirare că ocupă un loc important pe harta mondială a celor mai buni vorbitori de limba engleză ”, a declarat Duncan Christelow, Head of Sales, ELT, Central and Eastern Europe, Cambridge University Press.

This entry was posted in Cadre didactice and tagged , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.