Prima armă de luptă împotriva abandonului școlar este acum online, pentru profesori și școli

Prima armă de luptă împotriva abandonului școlar este acum online, pentru profesori și școli

Proiectul RESCUE, o inițiativă transnațională de combatere a abandonului școlar din România și alte state europene, publică primele rezultate concrete: un instrument prin care profesorii de școală pot identifica din vreme semnalele ce indică riscul ca elevii să părăsească școala.

  • În premieră, un proiect internațional destinat combaterii abandonului școlar le oferă profesorilor din România instrumente concrete pentru a lupta cu acest flagel
  • Profesorilor li se oferă sprijin prin implicarea școlilor și a comunităților locale
  • Abandonul școlar este una dintre principalele probleme ale sistemului de învățământ din România, cu o rată aproape dublă față de media UE

RESCUE este un proiect internațional inițiat de Fundația World Vision România, organizație nonguvernamentală activă în România de aproape trei decenii, și dezvoltat în comun de un parteneriat din care fac parte alte organizații nonguvernamentale, instituții de învățământ și o companie privată, provenite din patru țări din Uniunea Europeană.

În România, abandonul școlar, definit ca părăsire a sistemului școlar în mod voluntar, din motive nonmedicale, înainte de finalizarea ciclului obligatoriu de învățământ, reprezintă o problemă acută. În țara noastră, rata abandonului școlar este de 18,1%, mult peste media UE (10,6%). La nivel european, circa șase milioane de persoane părăsesc școala în fiecare an.

Impactul acestui fenomen se traduce în primul rând în perpetuarea ciclului vicios al sărăciei: fără educație, o familie nu poate spera la bunăstare materială, ceea ce se reflectă direct asupra șanselor copiilor de a reuși în viață.

Proiectul RESCUE lansează, astfel, un prim instrument de luptă împotriva abandonului școlar: un chestionar online pentru uzul profesorilor sau al directorilor de școli, care evaluează riscul ca un anumit elev să părăsească școala.Acest instrument a fost dezvoltat în urma cercetărilor derulate în cadrul proiectului, la care au participat cadre universitare de la Universitatea din Bergamo (Italia), organizații nonguvernamentale din Bulgaria și Italia, precum și o companie privată din sectorul tehnologiei din Malta. Chestionarul poate fi accesat la adresa http://projectrescue.eu/ro/questionnaire/.Acest chestionar face parte dintr-o serie mai amplă de instrumente de lucru destinate persoanelor și instituțiilor interesate în combaterea abandonului școlar, proiectul urmând să furnizeze și proceduri și metodologii de lucru pentru profesorii de școală, dar și pentru instituții – școli, administrații publice locale și alte structuri comunitare.

Ideea centrală a proiectului este ca acest mecanism de prevenție să nu fie doar o altă povară în sarcina școlii, ci să fie o resursă de lucru deținută și utilizată în comun de școală și de comunitatea locală, ușor accesibilă și transferabilă altor școli și comunități.

Motivele pentru care proiectul se adresează în egală măsură profesorilor, școlilor, dar și altor structuri de la nivel local, țin de complexitatea fenomenului. Cauzele abandonului școlar sunt multiple și adesea strâns corelate:

  • sărăcia
  • destrămarea familiei (inclusiv prin emigrația adulților din familie în căutarea unui loc de muncă)
  • lipsa posibilităților de transport către școală și înapoi
  • rezultatele școlare slabe, determinate la rândul lor de cauze precum lipsa posibilităților materiale, uneori inclusiv a hranei
  • lipsa unui mediu adecvat învățării acasă
  • discriminarea (mai ales pe criterii etnice)
  • factori culturali, precum căsătoria la vârste fragede în cazul fetelor de etnie romă sau pur și simplu dezinteresul familiei față de școală

Proiectul RESCUE are două direcții principale de acțiune în combaterea abandonului școlar: identificarea semnelor timpurii ce indică riscul de abandon școlar (absențele repetate, dezinteresul față de rezultatele școlare etc.), și implicarea părților interesate de la nivel local – respectiv profesorii, școlile și comunitățile locale – în mecanismul de intervenție propus.

Așa-numitul mecanism de intervenție propus de proiectul RESCUE este construit pe baza premisei că soluția cea mai bună, conform cercetărilor, este prevenția. În prima linie a luptei împotriva abandonului școlar se află profesorii, care până în prezent nu au fost însă considerați drept un public țintă pentru proiectele de combatere a abandonului școlar. De asemenea, aceștia nu sunt pregătiți pentru a aborda această problemă și nu sunt sprijiniți pentru a se implica. Indiferent de cât de pasionați ar fi, profesorii nu pot rezolva singuri această problemă, implicarea instituțiilor locale – de la școală la administrația publică – fiind esențială.

„Cu ajutorul acestui proiect ne-am întâlnit într-un cadru mai larg, cu profesori, reprezentanți ai Primăriei, ai Poliției și ai instituțiilor de învățământ special”, explică Daniela Manea, directoarea Școlii Gimnaziale „Mihai David” din Negrești. „Am încercat să colaborăm mai mult cu părinții, iar părinții au început să înțeleagă și ei, pentru că în orașul nostru rata șomajului este de 80%, funcționează doar o școală, un liceu și câțiva mici producători, mici magazine, în rest nu există nimic”.RESCUE vizează oferirea de instrumente profesorilor, pentru a-i ajuta să identifice elevii aflați în situații de risc: de exemplu, această primă evaluare online ce indică riscul de abandon școlar, dar și un „portret-robot” al copilului care renunță la școală, precum și acces la resurse de sprijin.

„Am avut situații în care o fetiță a fost pur și simplu părăsită de familie pe stradă. Familia s-a dezmembrat, copilul a rămas pe stradă și atunci s-a căsătorit, la începutul clasei a VIII-a, pentru că nu avea un loc unde să pună capul”, spune Elena Nițu, directoarea Școlii Gimnaziale Coșereni. „Eram dirigintă la momentul respectiv. I-am întrebat pe copii dacă știu unde este fetița și le-am spus să-i transmită că o primim cu drag la școală. I-a fost jenă la început și apoi a venit, dar nimeni nu a făcut glume. A terminat clasa, a dat și Evaluarea Națională și a rămas în comunitate”.

Principala intervenție în combaterea abandonului școlar se realizează la nivelul școlii și al comunității, în timp ce profesorii beneficiază de training de specialitate, cu o programă specială de cursuri ce vizează problematica abandonului școlar. Proiectul mai cuprinde o serie de șase studii de caz, realizate în țările partenere.
Organizațiile partenere în cadrul proiectului RESCUE sunt:

  • World Vision România – organizație cu prezență globală care apără drepturile și bunăstarea copiilor, a familiilor acestora și a comunităților în care trăiesc.
  • National Network for Children (Bulgaria), o federație formată din 131 de ONG-uri active în domeniul apărării drepturilor și bunăstării copiilor.
  • WeWorld (Italia), organizație neguvernamentală internațională activă în Europa, Asia, Africa și America Latină ce sprijină copiii, femeile și comunitățile locale în lupta lor împotriva sărăciei și inegalității, promovând de asemenea dezvoltarea sustenabilă.
  • Universitatea din Bergamo (Italia), prin Facultatea de Științe Sociale și Umane, ce realizează cercetări interdisciplinare în domenii precum pedagogie, psihologie și sociologie.
  • AcrossLimits (Malta), companie privată din sectorul tehnologiei și al noilor medii de comunicare, specializată în soluții de tip eLearning și Digital Culture.
  • Școala Gimnazială „Mihai David” din Negrești (jud. Vaslui), instituție care s-a implicat și în trecut într-o serie de proiecte și parteneriate comunitare vizând educația și prevenirea abandonului școlar.
  • Școala Gimnazială din Coșereni (jud. Ialomița).

 

Despre World Vision România:

World Vision România este o organizaţie creştină, care desfaşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activității sale bunăstarea copilului. Organizaţia se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.

Inspirată de valorile creştine, fundaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

World Vision România face parte din parteneriatul World Vision International prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. În aproape 30 de ani de prezenţă în România, am ajutat peste 500.000 de copii şi adulţi, în aproape 400 de comunităţi din 8 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate şi de la oraş şi de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu focus pe educaţie şi reducera abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin.

Copiilor li se facilitează astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. Prin proiectele noastre, ne concentrăm pe transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa implinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.rohttp://www.facebook.com/WorldVisionRomania, http://blog.worldvision.ro/