Scoala a inceput de putin timp iar copiii de la Fundatia Sf. Dimitrie sunt inca cu gandul la povestile cu #energiepentrubine traite in vacanta de vara, cu sprijinul Grupului CEZ in Romania

Scoala a inceput de putin timp iar copiii de la Fundatia Sf. Dimitrie sunt inca cu gandul la povestile cu #energiepentrubine traite in vacanta de vara, cu sprijinul Grupului CEZ in Romania

Grupul CEZ in Romania a continuat si in acest an sa le ofere copiilor de la Fundatia Sf. Dimitrie o vacanta de vara cu totul diferita, invitandu-i sa participe la activitati interactive si excursii educative.

In perioada 17 iunie – 6 septembrie, peste 30 de copii cu varste cuprinse intre 6 si 15 ani s-au bucurat de experiente care i-au ajutat sa se dezvolte personal.

Ne bucuram ca si in aceasta vara am fost alaturi de copiii de la Fundatia Sf. Dimitrie si ca am contribuit la dezvoltarea personalitatii lor. Stim ca activitatile interactive si excursiile educative le ofera posibilitatea de a se cunoaste mai bine si de a dobandi abilitati noi. Ramanem parteneri fideli prietenilor nostri de la Fundatia Sf. Dimitrie si continuam sa ne implicam in proiecte care le ofera copiilor mediul propice in care sa-si imbunatateasca performantele si stima de sine”, a declarat doamna Doina Vornicu, COO CEZ Romania.

Programul vacantei de vara a copiilor de la Fundatia Sf. Dimitrie a fost unul dinamic, cu activitati care sa le aminteasca cu placere de aceasta perioada: vizita la Casa Experimentelor din Bucuresti, tabara la mare, excursia de o zi la Salina Prahova si Muzeul Ceasului din Ploiesti, picnicul alaturi de parinti in Parcul Natural Comana. Activitatile au fost dezvoltate astfel incat, dincolo de o doza sanatoasa de distractie, sa raspunda unor nevoi specifice: lipsa motivatiei, individualismul si egocentrismul sau implicarea scazuta a parintilor in viata copiilor si a comunitatii.

La finalul actiunilor, impactul a fost unul pozitiv: toti copiii din cadrul Fundatiei Sf. Dimitrie au fost implicati in activitati de invatare, imbunatatire a culturii generale si a rezultatelor scolare, iar relatiile acestora cu parintii s-au imbunatatit.

Grupul CEZ in Romania ramane un partener de traditie al Fundatiei Sf. Dimitrie, sprijinul acordat initiativelor cu impact pozitiv asupra copiilor din familii defavorizate fiind una dintre directiile proiectelor de responsabilitate sociala pe care Grupul le desfasoara sub umbrela platformei de responsabilitate sociala „Energie pentru bine”.